Blocaj la sistemul de eliberare a permiselor auto. Nu se poate susţine nici examenul auto

Autor: ProMotor 08 aug. 2016 Știri auto

 


 

Din cauza unor probleme tehnice, luni, nu se poate susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, nu se pot face înscrieri la proba practică şi nu se soluţionează nici cererile de preschimbare, anunţă Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înamtriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Primele probleme tehnice au apărut încă de duminică noapte, la nivelul întregii ţări, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

„Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor aduce la cunoştinţă faptul că din cauza unor probleme de ordin tehnic, astăzi, 8 august 2016, nu se poate susţine proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, nu se pot face programări la proba practică, nu se pot soluţiona cererile de preschimbare a permisului de conducere şi nu se pot emite autorizaţii de circulaţie provizorie.În acest moment se pot depune doar dosarele în vederea înmatriculărilor de autovehicule şi se efectuează operaţiuni de radiere”, se notează în comunicatul DRPCIV.

Reprezentanţii DRPCIV susţin că se lucrează, la ora transmiterii acestei ştiri, la remedierea situaţie.

Blocajul la sistemul de eliberare a permiselor auto survine în condiţiile în care peste 1,3 milioane de permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii au fost eliberate în primele şapte luni ale acestui an, cu 17% mai multe decât aceeaşi perioadă din 2015.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide